Ghid
De ce Programare, Baze de Date și Rețele — și nu altceva?
Sunt peste 10 examene Certiport din care poți alege. Dar nu orice combinație te pregătește pentru o carieră în IT.
Citește articolul →Suntem cei care instruiesc profesorii de informatică din toată țara. Copilul tău primește un program complet de pregătire — 3 certificări internaționale, 10 la BAC din oficiu, și cunoștințe reale în IT.
Nu e vorba de grabă — e vorba de a-i da copilului tău timp suficient să învețe pe bune, nu pe repede-înainte.
Programul nostru e construit pe 12 luni. Nu pentru că „așa trebuie" — ci pentru că înțelegerea reală cere timp. Elevii care încep mai devreme au timp să înțeleagă pe bune, nu doar să treacă testul.
La 16-17 ani, copilul tău are nevoie să înțeleagă dacă IT-ul e pentru el. 12 luni îi ajung să decidă — cu cap, nu la întâmplare.
Oricine poate memora 3 luni pentru un test. Pentru BAC — poate nu contează cum ai învățat. Dar pentru facultate, pentru primul job, pentru carieră — contează enorm. La IUCOSOFT, certificarea vine natural la final — ca rezultat al cunoștințelor, nu invers.
Elevii care încep din clasa a 9-a sau a 10-a au destul timp. Cei care amână până în a 12-a ajung să se grăbească. Dă-i copilului tău timp să învețe liniștit, fără presiune.
Elevii care obțin 3 certificări internaționale pe parcursul claselor a X-a – a XII-a (câte una din fiecare domeniu: limbaj de programare, baze de date, și rețele) primesc nota 10 din oficiu la BAC la Informatică.
📄 Document oficial — vezi PDF-ul →Corina Țîlea explică în 2 minute ce certificări sunt necesare, de ce exact 3, și cum Ordinul nr. 1326/2023 le dă elevilor nota 10 din oficiu.
Pentru nota 10 la BAC, elevul are nevoie de 3 certificări din domenii diferite. Sunt multe din care poți alege — dar nu orice combinație te pregătește pentru viitor.
Toate le folosesc pe toate 3. Noi le predăm pe toate 3 — pentru că exact cu asta lucrăm zilnic.
IUCOSOFT a dat start cursurilor de programare Java în Moldova, încă din 2011. Lucrăm pe proiecte reale din Moldova, Europa și SUA. Tot ce predăm vine din experiența noastră de zi cu zi — nu din manuale.
Corina Țîlea, co-fondator IUCOSOFT, Senior Java Developer cu 12 ani experiență.
„Știu exact prin ce trece copilul tău. Am fost în locul lui. De aceea am construit acest program — fiindcă am văzut, pe propria experiență, cât de mult îți poate influența viitorul educația de calitate, făcută la timp.. la IUCOSOFT."
Nu contează de unde pornesc. Contează că vor.



















Nota 10 la BAC e un obiectiv concret și îl atingem. Dar noi la IUCOSOFT ne gândim la ce urmează: cu ce cunoștințe pleacă copilul tău la facultate? Ce știe când se prezintă la primul interviu? Poate construi ceva real?
Noi pregătim elevii nu doar pentru examen — ci pentru ce vine după.
Răspunsuri la întrebările pe care ți le pui înainte să faci primul pas.
Ghid
Sunt peste 10 examene Certiport din care poți alege. Dar nu orice combinație te pregătește pentru o carieră în IT.
Citește articolul →
Sfaturi
Clasa a 9-a, a 10-a sau a 12-a? Mulți părinți amână, sperând că „mai e timp".
Citește articolul →
Informare
10 la BAC e doar începutul. Certificările ITS sunt recunoscute internațional de universități și angajatori.
Citește articolul →Unii părinți fac drumul din alte orașe pentru calitatea instruirii. Dar dacă nu poți ajunge fizic — cursurile online oferă exact aceeași experiență, aceiași instructori, aceleași rezultate.
Str. Mihai Viteazul 4, et. 1, of. 101 (la 2 min de Universitatea de Medicină)
Str. Mihai Viteazul 47 (în apropiere de Primărie)
Aceeași experiență de curs, live, interactiv — doar cu laptop și internet
„Venim din Orhei în fiecare sâmbătă. Merită fiecare kilometru."
— Tatăl unui elevCompletează formularul și Alina te va contacta cu toate detaliile despre program, preț și locuri disponibile.
Completează și Alina te va contacta